Forța majoră sau impedimentul justificator în contracte
Dacă ați semnat cel puțin un contract până acum, probabil ați observat existența unei clauze care se referă la evenimentele de forță majoră sau „impediment care justifică neexecutarea obligației” - în redacția modernizată a Codului Civil în vigoare din 1 martie 2019.
Noțiunea de forță majoră și efectele ei în rapoartele contractuale se referă la o împrejurare de fapt, care este imprevizibilă la momentul încheierii contractului și care nu poate fi depășită, creând astfel imposibilitatea executării corespunzătoare a obligațiilor contractuale.
Ca regulă generală, fiecare dintre părțile unui contract are obligația de a respecta întocmai contractul. Potrivit art. 904, pct. (1) din Codul Civil al Republicii Moldova, neexecutrea obligațiilor este justificată doar atunci când intervine un impediment în afara controlului debitorului și dacă debitorului nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depășească impedimentul ori consecințele acestuia. Neexecutarea nu este justificată dacă debitorul ar fi putut în mod rezonabil să ia în considerare impedimentul la data încheierii, în cazul în care obligația a apărut dintr-un contract sau alt act juridic.
Atenție însă, conform art. 904, pct. (5), debitorul are obligația de a asigura ca creditorul să primească o notificare despre impediment și efectele lui asupra capacității de a executa, într-un termen rezonabil după ce debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască aceste circumstanțe. Orice prejudiciu rezultat din neprimirea respectivei notificări oferă creditorului dreptul la despăgubiri.
Important de știut este și faptul că, justificarea produce efecte doar pe durata existenței impedimentului. Dacă impedimentul justificator a fost temporar, iar întârzierea a căpătat trăsăturile neexecutării esențiale, creditorul poate să recurgă la mijloacele juridice de apărare întemeiate pe o asemenea neexecutare.
Doar atunci când imposibilitatea de executare a obligației devine permanentă, debitorul poate fi eliberat de executarea obligației sale contractuale. Efectele restitutive ale acestei stingeri sunt reglementate prin dispozițiile art. 926-932 din Codul Civil și se aplică în mod corespunzător.
Impedimentul justificator în contractele comerciale
În cazul contractelor comerciale, în care cel puțin o parte este subiect al activității de întreprinzător și în care părțile unui astfel de contract au convenit în scris atestarea de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), se va proceda la solicitarea eliberării unui aviz de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligațiilor contractuale.
Procedura de obținere a avizelor de atestare este stabilită în Regulamentul CCI cu privire la eliberarea avizului de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligației, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova la 2 octombrie 2020, fiind elaborat în temeiul art. 4 din Legea cu privire la Camera de Comerț și Industrie nr. 393/1999 cu modificările ulterioare.
Conform procedurii, solicitantul va depune cererea și documentele anexate la sediul Camerei de Comerț și Industrie sau, în cazul cererii semnate electronic, la adresa electronică camera@chamber.md.
Cererea se perfectează conform formularului prevăzut în anexa Regulamentului CCI, cu indicarea fondului impedimentului – descrierea faptică și detaliată a evenimentului şi argumentele care atestă imposibilitatea neexecutării obligațiilor contractuale. La cerere, de asemenea, agenții economici trebuie să anexeze contractul și documentele confirmative. Avizul de atestare se va elibera în termen de până la 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii și a documentelor.
Valeria Fratescu,
Jurist INCASO