Sunt obligați agenții economici să instaleze terminale POS ce oferă posibilitatea de plată cu cardul bancar?

Sunt obligați agenții economici să instaleze terminale POS ce oferă posibilitatea de plată cu cardul bancar?

Deseori este întâlnită situația când se refuză primirea unei plăți pentru servicii sau bunuri facilitată de cardul bancar și acceptarea plății doar în numerar, pe motiv că nu dețin un POS terminal.

Astfel conform prevederilor art.71 pct.1 din Legea nr.845 din 03.01.1992, ”Cu privire la antreprenoriat și întreprinderi”, începând cu 1 iulie 2012, agenţii economici (cu excepţia asociaţiilor de economii şi împrumut şi organizaţiilor de creditare nebancară) al căror volum de vânzări din comerţul cu ridicata şi/sau cu amănuntul şi/sau din prestarea de servicii a depăşit 2 milioane de lei pe parcursul anului calendaristic precedent sânt obligaţi, în termen de până la 1 iulie a anului imediat următor, să instaleze terminale POS şi să asigure posibilitatea de achitare a plăţilor prin intermediul acestora în subdiviziunile (cu excepţia reţelelor de comerţ ambulant) în care, în aceeaşi perioadă, volumul de vânzări a depăşit suma de 500000 de lei.

Respectiv pct.2, art.71, al prezentei Legi stipulează, prin derogare de la prevederile punctului 1, agenţii economici al căror volum de vânzări din comerţul cu ridicata şi/sau cu amănuntul şi/sau din prestarea de servicii a depăşit 2 milioane de lei pe parcursul anului calendaristic precedent nu sînt obligaţi să instaleze terminale POS pînă la 1 iulie a anului imediat următor, inclusiv în subdiviziunile în care, în aceeaşi perioadă, volumul de vânzări a depăşit suma de 500000 de lei, în cazul în care: achitarea plăţilor a fost efectuată exclusiv fără numerar, cu excepţia celor efectuate de băncile comerciale; activităţile menţionate se desfăşoară în sate (comune), cu excepţia celor aflate în componenţa municipiilor şi oraşelor.

 

Dacă aveți un magazin de unde vă place să faceți cumpărăturile dar vă incomodează lipsa POS-ului terminal, vă sugerăm să comunicați direct comerciantului să vă pună la dispoziție posibilitatea de achitare cu cardul. Iar pentru nerespecatarea prevederilor art.71, conform art.10 pct. 51 din prezenta Lege se sancţionează cu amendă de 6000 de lei pentru fiecare caz. Dacă agentul economic nu s-a conformat prevederilor art. 71  din Legea sus menționată, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii, i se va aplica o amendă în mărime de 18000 de lei. Controlul şi aplicarea sancţiunilor se efectuează de către Serviciul Fiscal de Stat.

Ilie Gurău

Jurist INCASO