INCASO Moldova, membru fondator al Asociației Patronale a Companiilor Financiare Alternative

INCASO Moldova, membru fondator al Asociației Patronale a Companiilor Financiare Alternative

Compania INCASO Moldova este unul dintre cei trei membri fondatori ai Asociației Patronale a Companiilor Financiare Alternative (APCFA), împreună cu SEBO CREDIT și MOGO Moldova. 

Ieri, 23 septembrie 2019, a avut loc evenimentul de lansare a Asociației Patronale a Companiilor Financiare Alternative (APCFA), la care au participat peste 50 de companii din sectorul financiar nebancar, cât și reprezentanți ai Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Băncii Naţionale a Moldovei și Camerei de Comerţ Americane din Moldova.

În cadrul evenimentului, membrii fondatori ai APCFA din Moldova, companiile INCASO Moldova, SEBO CREDIT și MOGO Moldova, au semnat un Cod de Conduită, menit să asigure măsuri suplimentare pentru protecția consumatorilor.

INCASO încurajează organizațiile de creditare nebancară să se alăture Asociației, pentru a munci împreună la dezvoltarea unei industrii durabile și echilibrate.

În Republica Moldova, există în prezent 162 de companii financiare nebancare, înregistrate oficial cu un portofoliu de pese 350 de milioane de euro.

 Sursa foto: realitatealive.md