Am fost acționat în judecată pe motivul că nu am respectat obligațiunile de returnare a împrumutului conform recipisei, însă nu am primit nici o somație privind datoria și necesitarea de a o achita?

 
Procedura de soluționare prealabilă a unei pricini  pe cale extrajudiciară este etapa prejudiciară în care părțile sunt obligate să încerce soluționarea unui litigiu pe cale amiabilă pînă la acționare în instanța de judecată a părților. Respectarea procedurii prealabile poate fi impusă atît de lege cît și de contractul părților în dependența de tipul litigiului apărut.
Expedierea unei somații/reclamații/pretenții în adresa persoanei care nu își îndeplinește obligațiunile asumate prin semnarea unui act juridic reprezintă una din formele de executare a procedurii de soluționare prealabile.
 
Conform art.617 alin. 1) CC RM debitorul este considerat a fi pus în întîrziere în urma expedierii somației în adresa acestuia. Deci, creditorul este impus de către lege să urmeze procedura prealabilă prin expedierea unei somații în adresa persoanei debitoare. Însă la alin. 2) al aceluiași articol sunt prevăzute excepțiile de la această regulă generală în care creditorul nu este obligat să notifice debitorul despre existența obligației și necesitatea de a o executa. În ciuda excepțiilor prevăzute de lege, părților pot să prevadă o clauză contractuală în care acestea se obligă să respecte procedura de soluționare prealabilă în cazul cînd vor apărea divergențe între acestea.
Așadar, dacă în recipisă de împrumut semnată de către dvs. a fost stabilită o dată calendaristică pentru executarea obligației sau este specificat că veți fi pus în întîrziere la expirarea termenului cînd trebuia să returnați împrumutul fără respectarea vreunei formalități, atunci acțiunile creditorului de intentare a unui proces civil în instanța de judecată sunt absolut legale. Iar procedura de soluționare prealabilă în acest caz nu a fost încălcată, deoarece respectarea acesteia nu este este impusă de către lege sau de către prevederile recipisei de împrumut.
Dacă în rceipisă lipsește data la care urma să fie returnat imprumutul, data survenirii obligației va fi determinata de data indicata in somatia pe care creditorul este in drept sa o expedieze oricind.
 
Ana Buclis.
Avocat
INCASO Compania de Colectare a Datoriilor
Prezenți în: Moldova, Estonia Lituania, Letonia, Finlanda, Suedia,
Adresa: mun. Chișinău, str. Hâncești 138/1, MD 2070
www.incaso.md www.julianus.ee,
Tel: +373 22 85 37 85, Fax: +373 22 853765, e-mail: info@incaso.md