Ce reprezintă o obligație?

Ce reprezintă o obligație?

În virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să o execute. Prestaţia poate consta în a da, a face sau a nu face. Obligaţia poate fi pură şi simplă sau afectată de modalităţi.

 

Debitorul şi creditorul trebuie să se comporte cu bună-credinţă la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei.

 

Temeiurile naşterii obligaţiilor

 

Obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii. Raportul obligaţional poate da naştere unui drept la informare fără ca acesta să fie stipulat în mod expres. Punerea la dispoziţie a informaţiei presupune şi obligaţia de eliberare a documentelor corespunzătoare.

Dreptul la informare se naşte îndeosebi atunci cînd informarea este semnificativă pentru determinarea conţinutului obligaţiei şi poate fi făcută de cel căruia i se cere fără ca prin aceasta să-i fie afectate drepturile.

 

Este naturală obligaţia în a cărei privinţă nu se poate cere executare silită. Există obligaţie naturală în cazul în care:

a) legea sau actul juridic exclude posibilitatea executării silite;

b) o persoană are faţă de o altă persoană o obligaţie morală de aşa natură încît executarea ei, deşi nu poate fi cerută silit, trebuie, în opinia comună, să fie considerată ca executare a unei prestaţii datorate unei alte persoane.

 

Obligaţia naturală se transformă în obligaţie civilă perfectă în baza înţelegerii dintre debitor şi creditor. Obligația unei persoane este corelativă obligației care incumbă altei persoane în una dintre următoarele situații:

a) executarea obligației se face în schimbul executării celeilalte obligații;

b) aceasta constă într-o obligație de a contribui la sau de a accepta executarea celeilalte obligații;

c) obligația este atît de clar legată de cealaltă obligație sau de obiectul ei, încît executarea unei obligații poate fi privită în mod rezonabil ca dependentă de executarea celeilalte obligații.

 

Obligațiile corelative se pot naște din contracte (contracte sinalagmatice), precum și din alte temeiuri de naștere a obligațiilor.

 

Debitorul unei obligații de rezultat este ținut să atingă rezultatul promis. Pentru a determina dacă obligația este de mijloace sau de rezultat, se ține cont, printre altele, de următoarele:

a) modul în care obligația este exprimată în contract;

b) prețul și celelalte clauze ale contractului;

c) gradul de risc care, în mod normal, îl implică atingerea rezultatului scontat;

d) aptitudinea celeilalte părți de a influența executarea obligației.

 

Ana Stoian

Jurist INCASO