
Ce nu îți spune nimeni despre emoțiile care îți golesc portofelul
Ți s-a întâmplat vreodată să cumperi ceva scump, de care nu aveai cu adevărat nevoie, doar pentru că „ai simțit că trebuie”? Sau să iei un împrumut în grabă, doar ca să scapi de un stres? Adevărul e simplu: emoțiile ne influențează mai mult decât credem atunci când vine vorba de bani.
Colega noastră Ecaterina Roșca, jurist în cadrul Incaso, explică de ce ajungem să luăm decizii greșite sub influența emoțiilor și, mai important, ce putem face pentru a le evita.
Atunci când ne este frică sau suntem presați de o situație financiară, vrem doar să scăpăm repede de problemă. Dar tocmai graba duce la decizii pe care, mai târziu, le regretăm. Câteva exemple frecvente:
• Vânzarea unui bun de valoare cu mult sub prețul real, doar ca să facem rost rapid de bani;
• Acceptarea unor credite rapide fără să analizăm condițiile și capacitatea reală de a le rambursa;
• Refuzul de a răspunde la telefon sau de a deschide plicurile cu notificări.
Frica și lăcomia – cele mai mari capcane
Frica ne blochează și ne face să evităm problemele sau să luăm decizii haotice. Lăcomia, pe de altă parte, ne împinge să riscăm prea mult pentru un câștig rapid. Ambele sunt periculoase.
Ce poți face: Recunoaște ce simți. Dacă ești nervos, grăbit sau speriat, ia o pauză. O decizie luată cu capul limpede este aproape întotdeauna mai bună decât una luată în grabă.
Fă-ți un plan simplu și clar
Un plan financiar te ajută să nu te pierzi în emoții. Nu trebuie să fie complicat – e suficient să știi clar: Ce venituri ai în fiecare lună, ce datorii ai, ce cheltuieli poți reduce, în ce ordine îți plătești ratele. Chiar și un plan scris pe hârtie îți oferă direcție și îți dă încredere.
Aplică regula celor 24 de ore
Ai de făcut o plată mare? Vrei să iei un împrumut? Te tentează o ofertă „fantastică”? Nu decide imediat.
Regula de aur: Așteaptă 24 de ore. Emoția scade, logica revine. Și, de cele mai multe ori, îți vei mulțumi că nu ai acționat pe moment.
Cere ajutor – nu e rușinos
Unii oameni evită să întrebe sau să ceară sfaturi de teamă să nu pară nepricepuți. Dar a cere ajutorul potrivit, la momentul potrivit, poate însemna diferența dintre o decizie proastă și una salvatoare. De exemplu, când primești o notificare despre datorie de la Incaso, nu o ignora. Cea mai bună soluție vine prin dialog – specialiștii te pot ghida să scapi de problema datoriilor.
Învață câte puțin, dar constant
Nu trebuie să devii expert în finanțe. Dar înțelegerea unor concepte de bază – cum funcționează dobânda, ce înseamnă să plătești în rate, ce este un credit de nevoi personale – te ajută să iei decizii mai bune. Caută surse de informare simple și de încredere. Întreabă atunci când nu înțelegi. Nu semna și nu accepta nimic doar „pentru că așa ți s-a spus”.
Emoțiile fac parte din viață. Dar când vine vorba de bani, e esențial să nu le lași să te conducă. Deciziile luate sub presiune, din frică sau impuls, aduc, de cele mai multe ori, probleme noi. Nu trebuie să fii expert în bani ca să eviți greșelile. Trebuie doar să fii atent la cum te simți – și să nu lași frica sau impulsul să conducă portofelul în locul tău.
Ecaterina Roșca, Jurist INCASO