17 Noiembrie | Ziua Internațională fără Datorii
Astăzi este ziua potrivită pentru a spune: Eu aleg să fiu #fărădatorii!
INCASO – Compania de Gestiune a Creanțelor organizează pentru al 11-lea an consecutiv Campania „Noiembrie - luna fără datoriiˮ, care are drept scop principal creșterea conștientizării populației în raport cu riscurile generate de neplata la timp a angajamentelor financiare asumate.
De Ziua Internațională fără Datorii INCASO readuce în atenția populației importanța și avantajele unei bune reputații financiare, acesta fiind motivul pentru care, și în acest an, echipa de juriști, avocați și mediatori acordă consultanță juridică gratuită, telefonic sau on-line, pentru soluționarea litigiilor legate de datorii, accentul punându-se în primul rând pe mediere. De asemenea, pentru a veni în sprijinul persoanelor care doresc soluționarea problemelor legate de datorii, compania oferă reduceri de până la 100% la penalități și alte costuri la achitarea datoriilor procesate de INCASO.
Analiza cifrelor arată că în primele nouă luni ale anului în curs am înregistrat o creștere de 25,6% a sumei datoriilor achitate, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, ceea ce confirmă determinarea oamenilor de a lua decizii financiare mult mai responsabile.
„Noiembrie - luna fără datorii” este o campanie marca INCASO, care a ajuns deja la ediția a 11-a, fiind organizată în contextul Zilei Internaționale fără Datorii, marcată anual în data de 17 noiembrie. Scopul acesteia este de a atrage atenția asupra riscurilor generate de datoriile neplătite la timp, care pot deveni o povară dacă nu sunt soluționate la timp. Echipa INCASO, împreună cu partenerii campaniei, susține și îndeamnă toți cetățenii să adopte o conduită responsabilă în raport cu finanțele, și, totodată, să acorde mai multă importanță propriei reputații financiare.