Cesiunea de creanță | Rezolvarea imediată pentru un cash-flow toxic

Cesiunea de creanță | Rezolvarea imediată pentru un cash-flow toxic

Cesiunea de creanță este contractul prin care creditorul, numit cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț (debitor), astfel cesionarul preia toate drepturile cedentului ce decurg din respectiva creanță, reglementarea legală conform articolul 823 Cod Civil. 

 Ce se înțelege prin noțiunea de creanță?

Prin creanță se înțelege un drept al creditorului de a cere executarea unei obligații debitorului. 

 

 Care sunt condițiile specifice încheierii contractului de cesiune?

Ca și condiție pentru încheierea contractului de cesiune este necesar doar consimţământul părţilor, a cedentului şi a cesionarului, nu se cere consimțământul persoanei terțe (debitorului) dacă legea nu prevede altfel, iar forma contractului este similară actului în al cărui temei s-a născut creanța cesionată, acesta poate fi atât cu titlu gratuit cât și oneros.

 Drepturile de creanță se transmit cesionarului așa cum există în momentul transmiterii, conform articolului 827 alin.1 Cod Civil.

 

 Cine recurge la semnarea contractelor de cesiune?

Administrarea creanțelor restante este una dintre cele mai dificile activități, care răpește timpul și energia angajaților unei companii, generând cheltuieli suplimentare care, de cele mai multe ori, nu sunt justificate economic și nici recuperate.

Cesionarea creanțelor restante este cea mai rapidă și, deseori, cea mai eficientă soluție în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, pentru care „înghețarea” banilor reprezintă un impediment semnificativ în dezvoltarea afacerii și/sau creșterea eficienței. Mai mult decât atât, chiar și companiile de prestări servicii și furnizorii de utilități (telefonie fixă și mobilă, gaze, energie electrică etc.), inclusiv cele de microfinanțare recurg pe larg la vânzarea creanțelor pentru recuperarea banilor.

 

 Care creanțe nu pot fi cesionate?

Nu pot fi cesionate creanțele referitoare la încasarea pensiei alimentare, repararea prejudiciului cauzat vieții și sănătății persoanei.

 

Compania dumneavoastră are probleme de cash-flow? #INCASO vă oferă acces rapid la #cash prin soluția de cesionare a creanțelor. Oferta se formează pentru portofolii de minim 1.000 de creanțe. Contactați-ne la sales@incaso.md / (022) 89 66 65.

 Ilie Gurău

 Jurist INCASO