INCASO MOLDOVA - contribuabil cu grad înalt de credibilitate

INCASO MOLDOVA - contribuabil cu grad înalt de credibilitate

INCASO desemnat “Contribuabil cu grad înalt de credibilitate”. Înalta apreciere a fost oferită de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, marți, 10 martie 2015 și înmânată de către Primul-ministru.


În cadrul ceremoniei, Primul-ministru Chiril Gaburici, a înmânat companiei INCASO distincția “Contribuabil cu grad înalt de credibilitate”. Distincția a fost acordată de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat pentru aportul în promovarea civismului fiscal şi conformare la onorarea obligațiilor fiscale.


Directorul general INCASO, Veaceslav MÎRZA a mulțumit Prim-ministrului, Ministrului Finanțelor și Șefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat pentru apreciere, remarcând efortul depus de Serviciul Fiscal de Stat în a fi mai deschiși față de domeniul de afaceri și contribuabil. De asemenea Veaceslav MÎRZA a menționat cât de important este pentru business ca legea fiscală să fie conservativă și previzibilă.


Compania INCASO este specializată în colectarea datoriilor și are misiunea de a îmbunătăți cultura plăților și a activității economice. INCASO este cea mai mare companie de colectare din Republica Moldova și procesează la moment peste 100.000 de debitori activi.

ÎM "INCASO" SRL Compania de Colectare a Datoriilor
Adresa: mun. Chișinău, str. Hâncești 138/1, MD 2070
www.incaso.md , Tel: +373 22 85 37 85, e-mail: info@incaso.md
follow us on Facebook: http://www.facebook.com/incaso