INCASO încurajează politicile de non-discriminare
INCASO Companie Lider pe piața de Colectare a Datoriilor din Moldova alături de reprezentanții ai peste 50 de companii private din Moldova s-au întrunit, luni, 14 aprilie, la Chișinău, la primul For al Angajatorilor pentru Non-discriminare.
Evenimentul, organizat la iniţiativa companiilor Gas Natural Fenosa şi Moldcell S.A., are susţinerea Fundaţiei Soros-Moldova, Fundației Est-Europene, Asociației Businessului European, Centrului Parteneriat pentru Egalitate, a Guvernului Suediei cât şi a mai multor organizaţii non guvernamentale din domeniu şi are ca scop sensibilizarea companiilor din mediul privat din Moldova referitor la beneficiile şi importanța implementării politicilor active de asigurare a egalităţii şi non discriminării.
Prin această participare INCASO a reconfirmat politicile sale de non-discriminare, politici promovate și susținute și la nivelul Grupului Julianus Inkasso, semnând angajament public privind nediscriminarea și asigurarea egalității de şanse în relațiile de muncă.
Alături de companii, la eveniment a mai participat viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ruxanda Glavan, Doamna ambasador al Suediei la Chișinău Ingrid Tersman, șeful Departamentului Politic și econimic al Delegației UE, Wicher Slagter, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din domeniul drepturilor omului din Moldova și de peste hotare.
La încheierea Forului, cele peste 50 de companii reprezentate au semnat, în premieră absolută pentru R. Moldova, un angajament public privind nediscriminarea și asigurarea egalității de şanse în relațiile de muncă.
INCASO salută inițiativa partenerilor săi Moldcell și Gas Natural Fenosa și încurajează toți angajatorii să respecte politicile de non-discriminare.
INCASO – Companie Lider pe piața de Colectare a Datoriilor din Moldova, este specializată în colectarea datoriilor neperformante în categoria mass market și are misiunea de a îmbunătăți cultura plăților şi nivelul de educaţie financiară în rândul populaţiei şi al agenţilor economici.