Reclamațiile/ Notificările ce se referă la neexecutare

Reclamațiile/ Notificările ce se referă la neexecutare

Notificarea reprezintă o comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit, ne comunică dicționarul explicativ. Pe de altă parte Codul Civil ne spune că se consideră notificare comunicarea unui act juridic sau a unei informații într-un scop juridic.

Notificarea produce efecte din momentul când ajunge la destinatar, cu excepția cazului în care aceasta prevede un efect întârziat.

Cerințele în care notificarea se consideră ajunsă la destinatar:

- Când este predată destinatarului;

- Când este predată la adresa poștală indicată de destinatar în acest scop ori, în lipsa acesteia, la sediul destinatarului persoană juridică sau la domiciliul destinatarului persoană fizică;

- În cazul unei notificări transmise prin poșta electronică sau prin alt mijloc de comunicare individuală, când poate fi accesată de către destinatar;

- Cînd este pusă în orice alt fel la dispoziția destinatarului într-un loc și într-un mod care fac posibil în mod rezonabil accesul destinatarului, fără întârziere.

Notificarea se consideră că a ajuns la destinatar după îndeplinirea uneia dintre cerințele enumerate, oricare dintre acestea este îndeplinită mai întâi.

Dacă creditorul face debitorului o notificare referitoare la faptul neexecutării obligației sau la faptul că el prevede o asemenea neexecutare și notificarea este expediată ori făcută corect, atunci întârzierea sau inexactitatea în procesul de transmitere a notificării sau faptul că ea nu a parvenit nu o împiedică să producă efecte.

Forţa probantă a documentului care confirmă respectarea ordinii prealabile obligatorii, se atestă prin data expedierii şi cea a recepţionării cererii prealabile.

Eugeniu Bujoreanu

Avocat INCASO