Medierea: avantaje și dezavantaje
Oricare dintre noi care a avut experiența de a fi parte a unui litigiu ar accepta faptul că durata procedurilor juridice legale nu este lipsită de anumite dificultăți atât în formă pecuniară, cît și emoțională, din aceste considerente credem că ar fi util să vorbim despre procesul de mediere care presupune și costuri mai mici, și timp mai puțin față de procedurile clasice.
Așadar, ce reprezintă medierea?
Conform Legii nr. 137 din 03.07.2015 cu privire la mediere, este o modalitate de soluţionare alternativă a litigiilor pe cale amiabilă, în cadrul unui proces structurat, flexibil şi confidenţial, cu asistenţa unui sau mai multor mediatori. Princiipile de bază ale medierii sunt participarea benevolă la mediere, confidenţialitatea, libera alegere a mediatorului, egalitatea părţilor în process, independenţa, neutralitatea şi imparţialitatea mediatorului cât si flexibilitatea procesului de mediere.
Litigiile care cad sub influența soluționării pe calea medierii extrajudiciare sunt cele civile, comerciale, de munca, de familie, precum și litigii privind protecţia consumatorilor. Vom încerca în continuare să analizăm procedura de soluționare cu ajutorul medierii prin atât prisma avantajelor, cât și a dezavantajelor acesteia.
Printre avantajele medierii putem enumera următoarele aspecte, de exemplu costurile reduse, medierea fiind o procedură mult mai convenabilă comparativ cu alte proceduri de soluționare a litigiilor, unde sunt obligatorii achitarea taxelor de stat, reprezentări juridice și alte plăți adițioanle. Un lucru important de precizat este faptul că, în cazul medierii costurile sunt suportate în mod egal de către părți.
Un alt avantaj este flexibilitatea. În cadrul medierii părțile stabilesc de comun acord cu mediatorul data, ora și locul desfășurării ședinței, în funcție de posibilitățile de prezentare a tuturor participanților – fapt care nu este posibil în cadrul unei ședințe de judecată de exemplu, unde aceste aspecte sunt determinate strict de decizia instanței.
Rapiditatea reprezintă un alt avantaj, medierea fiind o cale mult mai simplificată reduce și durata procesului, unde factorii de determinare sunt priceperea mediatorului și dorința părților de a rezolva litigiul. În funcție de complexitatea cazului, un acord între părți se poate obține și în câteva ore.
Confidențialitatea este următorul avantaj despre care discutăm. Întreaga procedură a medierii presupune confidențialitatea datelor și a informațiilor dezvăluite în cadrul ședinței. În acest fel participanții sunt încurajați să fie deschiși unii cu alții, fară să aibă temeri în privința expunerii publice a informațiilor cu caracter personal.
Un alt avantaj ar fi soluțiile care aparțin exclusiv părților, în baza unui dialog constructiv, bine structurat și dirijat de către mediator, care nu își impune opinia sa, iar părțile se află în interesul direct de a negocia pentru a identifica cele mai favorabile soluții pentru toate părțile participante, ajungînd la un numitor comun.
Aici lista avantajelor nu se încheie, sunt încă multe alte aspecte pe care le putem analiza, dar să trecem cu vederea și asupra dezavantajelor pentru echilibru.
După cum am menționat mai sus, mediatorul nu impune nimic, el nu poate influența în vreun fel deciziile părților, iar acest fapt de neimplicare reprezintă în fond lipsa unei garanţii că procesul va ajunge la o soluţie optimă.
Având în vedere că mediatorul este neutru şi nu poate să ia decizii pentru cele două părţi, am putea să ne pomenim, în situați în care participanții să nu ajungă la un consens.
Un alt dezavantaj este caracterizat de apariția relativ recentă a acestei modalități de soluționare extrajudiciară și acest fapt este motivul pentru lipsa de încredere a cetătenilor în această metodă noua, privită încă sceptic, dar suntem siguri că practica reușită a procesului de mediere va elimina dubiile cetățenilor și vor apela mai des la procedura simplificată pentru a rezolva litigiile apărute.
Valeria Fratescu,
Jurist INCASO