Ce facem atunci când partea responsabilă nu execută corespunzător tranzacția de mediere

Ce facem atunci când partea responsabilă nu execută corespunzător tranzacția de mediere

În cazul în care ați semnat o tranzacție de mediere și partea responsabilă nu a executat corespunzător angajamentele stipulate în tranzacție, aveți posibilitatea să depuneți o cerere de confirmare a tranzacției de mediere și de eliberare a titlului executoriu. Urmează să întreprindeți doar câțiva pași pentru obținerea titlului executoriu, și anume:

- Să depuneți o cerere de confirmare a tranzacţiei de mediere şi de eliberare a titlului executoriu, la instanța judecătorească de la domiciliul pârâtului;

- Conform articolului 488 alin. (1) CPC al RM, cererea trebuie sa cuprindă următorul conținut:
 instanţa căreia îi este adresată cererea;
 numele și prenumele mediatorului care a mediat litigiul;
 numele și prenumele sau denumirea părţilor procesului de mediere,
 domiciliul sau sediul acestora, numerele de telefon/fax, adresa electronică şi alte date de contact;
 data încheierii tranzacţiei;
 solicitarea părţii interesate de a se confirma tranzacţia şi de a i se elibera titlul de executare silită a tranzacţiei;
 după caz, datele de contact ale reprezentantului legal al reclamantului.

- La cerere, conform articolului 488 alin. (2) CPC al RM, se anexează actele:
 tranzacţia de mediere în original;
 convenţia de mediere (dacă o astfel de convenţie a fost încheiată);
 copia de pe procesul-verbal privind încetarea procesului de mediere;
 după caz, actele ce atestă executarea parţială a tranzacţiei.

Ulterior, în cazul admiterii cererii, instanța judecătorească emite o încheiere privind confirmarea tranzacţiei și eliberează titlul executoriu sau, dacă se refuză confirmarea tranzacţiei, instanţa judecătorească pronunţă o încheiere motivată, care poate fi atacată cu recurs.

Ilie GURĂU
Jurist INCASO