INCASO dă startul Campaniei „Noiembrie - luna fără datoriiˮ
Campania de conștientizare a riscurilor generate de neplata datoriilor este din nou la start, pentru al optulea an consecutiv. Începând din 2012, INCASO - cea mai mare companie de colectare a datoriilor din Republica Moldova, organizează, în luna noiembrie, mai multe acțiuni dedicate Zilei Internaționale fără Datorii, marcată anual pe data de 17 noiembrie.
Datoriile pentru plata serviciilor comunale, utilități, telefonie și cele din sectorul de creditare sunt în topul restanțelor înregistrate de cetățenii Republicii Moldova. Potrivit Asociației Companiilor de Colectare a Datoriilor, numărul acestora crește anual, în medie, cu 5-7%. Locuitorii municipiilor Chișinău și Bălți au cele mai multe restanțe.
În cadrul campaniei „Noiembrie - luna fără datorii”, echipa INCASO de avocați, juriști și mediatori va acorda consultanță juridică gratuită privind soluționarea litigiilor legate de datorii, accentul fiind pus pe mediere. De asemenea, debitorii vor beneficia de reduceri de până la 100% la penalități și costuri la achitarea anumitor datorii procesate de INCASO. La fel, clienții care vor semna contracte noi cu INCASO, în intervalul 1 - 30 noiembrie, vor beneficia de reduceri din partea Companiei.
Totodată, prin parteneriatul cu Biroul Istoriilor de Credit INFODEBIT, organizatorii își doresc să aducă o puternică componentă de educație financiară în sensul prezentei campanii și anume sensibilizarea populației cu privire la importanța îmbunătățirii culturii plăților și avantajele unei bune reputații financiare. Astfel, INFODEBIT va oferi posibilitatea tuturor doritorilor să-și verifice gratuit, în perioada campaniei, Raportul Istoriei de Credit. Pentru mediul de afaceri din Moldova, INFODEBIT anunță lansarea, în viitorul apropiat, a unei noi facilități - „Infodebit Cashback”.
„Noiembrie fără datorii este o campanie INCASO, care a ajuns deja la a VIII-a ediție. Scopul tuturor acțiunilor este de a atrage atenția asupra riscurilor generate de datoriile neplătite la timp, care pot deveni o povară greu de dus. Echipa INCASO, împreună cu partenerii campaniei, vine cu un îndemn către toți cetățenii să adopte o conduită responsabilă în raport cu finanțele proprii și să acorde mai multă importanță reputației financiare”, a declarat Veaceslav Mîrza, Directorul general al Companiei INCASO, accentuând faptul că, în domeniul financiar, relația debitor - creditor se bazează mai mult decât oriunde pe încredere și o bună reputație financiară.
Printre acțiunile care mai urmează a fi desfășurate în cadrul campaniei se numără Ziua Ușilor Deschise pentru studenții și absolvenții facultăților de Drept, Economie și Psihologie, potențiali stagiari sau viitori angajați INCASO. Amintim că, începând cu anul 2013, INCASO a lansat o platformă de susținere a tinerilor specialiști, angajând studenți ai facultății de Drept și alte specialități.
Compania de Colectare a Datoriilor INCASO