Eu vreau să-mi achit datoria, însă toate achitările mele se duc în contul penalităților. Au dreptul să procedeze astfel? Care-i temeiul legal?

Eu vreau să-mi achit datoria, însă toate achitările mele se duc în contul penalităților. Au dreptul să procedeze astfel? Care-i temeiul legal?

Astfel de acțiuni din partea creditorului se bazează pe art. 586 al Codului Civil al RM, în care este reglementată prioritatea plăților efectuate de către debitor. 

Alin. (4) al art. 586 CC RM prevede că în cazul în care suma achitată de către debitor nu este suficientă pentru a putea stinge întreaga datorie, aceasta va acoperi în următoarea ordine prioritară:

1. Cheltuieli de judecată – aici se include taxa de stat și alte plăți efectuate pentru judecare pricinii în instanța de judecată
2. Dobînzile și alte obligații de plată – cînd vorbim de dobînzi ne referim la dobînzile legale și cele contractuale, iar la capitolul alte obligații de plată se are în vedere: penalitatea, diverse taxe aferente la care la obligat debitorul, comisoane etc. 
3. Obligația principală – suma de bază care a fost acordată debitorului, sub formă de împrumut, credit ș.a.

Prin urmare, faptul că suma pe care intenționați să o achitați va acoperi în primul rînd penalitățile care v-au fost aplicate, iar ulterior datoria de bază este absolut întemeiat și legal, dacă legea sau contractul semnat de Dvs nu prevede o altă prioritate de acoperire a plăților.

Avocat,
Bucliș Ana